Alvin & The Chipmunks 2

Demențial :)

Merry Christmas, Joyeux Noel, Buon Natale, Craciun FERICIT!

Crăciunul în Titan

Bănică și al său show

Nu sunt mare fană Ștefan Bănică JR. Recunosc însă că omul e talentat, are voce faină și știe să facă show. Pentru că de mai bine de 5 ani mama mă roagă să mergem la binecunoscutul concert de Crăciun, în 2009 m-am hotărât să îi fac pe plac. Și până și mie mi-a plăcut.

Intrarea în scenă a fost spectaculoasă cu explozii, ideea de poveste a fost și ea frumoasă (cu o baghetă magică putea afla ce gândesc spectatorii și alegea melodiile pe care urma să le cânte). Interesant și designul de fundal, cu animații. Interactivitatea a fost punctul forte.

Melodiile le știam :) Nu m-am așteptat totuși să îi aducă un omagiu lui Dean Martin, interpretând o parte din cântecele sale renumite. Și nu m-am așteptat nici la invitatul Laurențiu Cazan, o voce superbă, din păcate prea puțin promovată.

Aș vrea să văd cum evoluează show-ul în 5 ani.

O fi bine, o fi rău?... emoțiile încep să apară

Nu e ca și cum nu mi-aș fi dorit lucrul acesta încă de când am avut primul curs la facultate. De fapt... am vrut cu tot dinadinsul să fac așa ceva încă din liceu. Teama de necunoscut, impresia unei iubiri, lipsa de experiență au zis NU. Și așa a fost. Ba chiar mai bine. Câte lucruri am învățat, câți oameni minunați am cunoscut... Și totuși eu vreau să plec.

Cam 30 zile mă despart, pe mine și pe una dintre cele mai bune prietene ale mele, de zborul către Munchen. Nu, nu îmi plac germanii (și nu mă refer aici la filosofie, cultură, artă ci doar la felul lor de a fi). Și nici nu am învățat între timp germana. Dar Munchen-ul are conexiune aeriană cu Toulouse-ul. Final destination.

N-aș fi crezut vreodata că o să mă apuce frica. Dacă nu e ce îmi închipui? Dacă e cu mult mai bine? Ce fac oamenii mei fără mine acasă? Cum mai vorbesc ore în șir cu prietenele la telefon? Cum mă mai trezesc în brațele celui iubit? Și, poate cel mai grav dintre toate... ce se va întâmpla cu mine?

Îi spuneam adesea prietenei mele că nu o să plâng la aeroport. Ba bine că nu. O să încep cât de curând.