Cu fiecare dans
al nebuniei noastre
cresc paşi de
catifea in mine.
Cu fiecare strop
al vârtejului ce suntem noi
descresc in mreje satinate
si fierbinţi ploi.
Cu fiecare curcubeu
al furtunii ce-o stârnim
se nasc păpuşi de bumbac
si vise fotografiate.
Suntem deşertul de mătase
al magicienilor…
secretul unor alchimişti
ascuns in întâlnirea a doi străini.
Aud zorile cum se trezesc...
Intinderi fugitive de lumină.
Aud zorile cum mă privesc...
...Sageti care suspina.
Aud zorile cum imi soptesc...
Nu inteleg nimic, zâmbesc.
Aud zorile cum se sfârsesc...
...Zâmbet prostesc.
Aud zorile... si dorm.
E prea curând să mă trezesc.
Aud zorile... si dorm.
E târziu.
Si strada asta-i atât de târzie, prin copiii ce se joacă tarziu, nestingheriti de ramurile târzii ale anotimpurilor, prin praful ce se adună necontenit si târziu, prin glasul ei... de stradă târzie.
Si ziua asta e atât de târzie, prin soarele care intârzie să surâdă cald si tarziu, prin orele care nu vor să mai stea să pot admira secundele tarzii, prin aerul acesta care mă respiră... târziu.
Si viata asta e atât de târzie... cu dragostea ei imbătrânita de atâta tinerete tarzie, cu cântecul ei atât de târziu, cu noi, oamenii, atât de târziu indrăgostiti si totusi…
Atât de devreme …pentru un ceas atât de târziu!
Albastrã-i marea.
Albastre sunt privirile.
Albastre sunt sentimentele.
Albastrã e noaptea.
Albastru mi-e visul.
Si albastru ti-e parfumul. Doar albastru.
M-ai prins de cer
c-un lanţ de vise
si tâmpla-n nor
s-a preschimbat.
Din ochi mi-au crescut
raze si-aripi pe tălpi
au încolţit.
Un timp si-o secunda
am petrecut îmbrăţişaţi -
in flacăra si ploaie.
M-ai picurat cu stele,
te-am fulgerat cu dor.
Si dor îmi e acum
de clipa-acelui zbor plăpând,
neregăsit in fumul
pornit de-un înger frânt.
N-ai rupt tu lanţul,
e cerul sub pământ.
