Monday, February 23, 2009

Student Career Path


Asociaţia Clubul Liderii Mileniului Trei lansează un nou proiect dedicat tinerilor.
”Student Career Path” îi încurajează pe tineri să aleagă responsabil şi conştient facultatea pe care doresc să o urmeze, astfel încât să îşi poată construi o carieră solidă. Aceasta trebuie să le pună în valoare talentul şi abilităţile, asigurându-le un rol activ ca cetăţean european . Este important să luăm în considerare şi competenţele din mediul socio-economic dinamic şi competitiv in vederea creşterii gradului de angajabilitate pe piaţa locală şi europeană a muncii .

60 de tineri din clasa a unsprezecea ( din 6 licee bucureştene) vor beneficia de consiliere în vederea orientării în carieră. Aceştia vor intra în contact direct cu mediul universitar din Bucureşti cu ajutorul a 30 studenţi voluntari.

În cadrul primei etape, participanţii vor beneficia de şedinţe de orientare în carieră cu un grup de consilieri şcolari, colaboratori ai proiectului. Şedinţele vor consta în teste de aptitudini însoţite de discuţii cu specialişti care să îi ghideze pe participanţi. Scopul acestor şedinţe este conştientizarea de către tineri a ariilor lor de interes şi a domeniului în care ar putea urma o carieră.

Între şedinţele de consiliere şi participarea efectivă la cursurile facultăţilor alese elevii participanţi vor lua parte la un curs despre luarea deciziilor, management personal şi gândire pe termen lung.

Participarea la cursuri se va realiza cu ajutorul studenţilor voluntari. Se vor vizita instituţiile alese, iar elevii vor participa la cursurile pentru care au optat, vor interacţiona cu studenţi, asistenţi şi profesori şi vor avea posibilitatea sa pună întrebări care să îi ajute in luarea unei decizii.

La sfârşitul perioadei în care ei participă la cursuri, elevii îşi vor ierarhiza opţiunile în ceea ce priveşte alegerea facultăţilor. În funcţie de aceste opţiuni, echipa Student Career Path le va asigura întâlniri cu alumni, profesionişti în domeniile respective.

Finalul proiectului va fi marcat de organizarea unui bal mascat având următoarea temă: “Sunt ceea ce am învăţat din acest proiect”. În cadrul balului, fiecare dintre invitaţi (echipa de proiect, participanţi, voluntari, profesionişti - absolvenţi, invitaţi, parteneri) va răspunde provocării de a exprima, prin costumaţia aleasă, ce i-a adus proiectul Student Career Path şi care îi sunt experienţele cele mai dragi din cadrul acestuia.

Pentru a te înscrie, trimite la adresa clublmt@gmail.com pana la data de 08 martie 2009 formularul de participare completat (formularul e disponibil pe http://www.clublmt.ro/)
Succes, te aşteptam !

Wednesday, February 18, 2009

Leapsa cu poze

Din nou leapsa, de asta data de la Paul.

And it goes like this : Go to the 4th folder in your computer where you store your pictures. Pick the 4th picture in that folder. Explain the picture. Tag 4 people to do the same.


Sursa : C:\Documents and Settings\Raluca Petre\My Documents\Ralu Marmo\My docs\My pics\poze raluca 4(m)\majorat barbie 4.jpg

Povestea : Hihi. Fotografia a fost facuta in aprilie 2008, la un majorat fain de tot.
Dupa cum se poate observa, exista trei personaje in poza. Feminine. :) Sarbatorita Barbie afiseaza o mutrita simpatica de iepuras mirat pupat de mine si de Yoyo.
Era primavara, eram intre prieteni, aveam cercei frumosi, Barbie avea o rochie sexy si Yoyo era (asa cum si este) inalta. Ce altceva? Am jucat never ever, bineinteles... si am ajuns acasa la rasarit.

Trimit mai departe catre Sady, Gabi, Iulia si Adriana.

Tuesday, February 17, 2009

Leapsa

Am primit leapsa de la Sady :) Sa vedem, sa vedem.

Sunt
: blonda, marmota, varsatoare, visatoare, somnoroasa
As vrea : world peace :)) si in afara de asta... sa traiesc plin si frumos
Pastrez : poze, franturi de zambete si oameni, lumanarele
Mi-as fi dorit : sa traiesc in perioada interbelica
Nu imi plac : galbenul, baltoacele, soferii nepoliticosi, injuraturile, berea bruna
Ma tem : de singuratate
Aud : bine, zic eu
Imi pare rau : ca o mai dau in balta uneori
Imi plac : cartile, dansul, ploaia, marea, movul, pisicile, inelele
Nu sunt : doctor, avocat, inginer, economist, colibri, broasca, etc.
Dansez : printre picaturi de sunet
Cant : nu, nu chiar... tin la ferestrele vecinilor
Niciodata : nu ma trezesc suparata (Tomorrow..is another day :D)
Rar : am timp liber
Plang : niciodata in public
Nu sunt intotdeauna : rapida si energica
Nu imi place de mine : cand gresesc
Sunt confuza: in ceea ce priveste viitorul si sentimentele
Ar trebui : sa dorm mai mult ...

Dau mai departe lui Paul si lui Alin. :D

Sunday, February 15, 2009

Mie, la schimbatul prefixului

20.
vise, drumuri, poze, cesti de cafea, zambete, pui de om, facultate, gherute de pisoi.
de-a busilea, alergat, lent, in vant, la malul marii, pe munte, pe tocuri, in conversi.
Marin Preda, Eliade, Murakami, Noica, Hobbes, Nietzsche.
lumanarele, narghilea, inghetata de menta, Bailey's.
premergator, carucior, tramvai, tren, 2007 posesoare permis categorie B :)
cantec de leagan, 3SE, Eminem, Metallica, Nirvana, currently folk.
actrita, jurnalista, deocamdata studenta la stiinte politice.
razand, plangand, iubind, scriind.
incapatanata, perseverenta, somnoroasa,pufoasa,alintata.
fiica, prietena, colega, vecina, calatoare, iubita.

faithfully mine :)

Wednesday, February 11, 2009

Oameni pentru oameni

Povestea e simpla. Am cunoscut-o pe Gabriela Zainescu, profa de economie si filosofie a liceului Alexandru Ioan Cuza Bucuresti, cand eram in clasa a IXa. Mi-a devenit mai mult decat profesor... prietena,sfatuitoare, ajutor necontenit.
Sotul d-nei profesoare a murit acum 7 ani...cand a aflat deodata ca are cancer cerebral in ultima faza. D-na prof. a ramas insa un exemplu de energie, de vitalitate...un suflet vesnic adolescent. Are doi copii - Ruxandra si Razvan (31 ani). In vara lui 2008 Razvan s-a casatorit cu Raluca, cea cu care avea o relatie frumoasa si plina de multi ani. In data de 28 decembrie 2008 a fost cuprins de convulsii in timp ce dormea. Razvan a fost diagnosticat cu Encefalopatie Hipoxo-ischemica, avand leziuni pe creier ( ca urmare a hipoxiei ) la nucleii bazalici si in cortexul parietal.
In timpul comei si pana in prezent, Razvan a dezvoltat si o serie de complicatii: edem cerebral de la resuscitare, o infectie urinara, o infectie la ureche, tromboflebita la mana si cea mai grava: o
infectie pulmonara care nu cedeaza de 2 saptamani. Cu toate aceste complicatii ( dar cu speranta in suflet ca aparatura, cunostintele profesionale si dotarile din strainatate, cumulate cu faptul ca
Razvan incepe sa dea semne fizice ) a fost transportat pe data de 4.02.09 in Munchen la clinica LMU la terapie intensiva.
Toti cei care i-am fost elevi dnei Zainescu, toti cei care l-am cunoscut pe Razvan ca debater ori ca reprezentant al firmei Deloitte, va cerem acum sprijinul. Dati de stire mai departe, faceti ca sufletul lui tanar si dragostea sa mearga mai departe!

BRD
TITULAR DE CONT :
ZAINESCU GABRIELA MINODORA

CONT in EUR - RO20BRDE441SV02209874410
CONT in RON - RO54BRDE441SV14528194410
Conturi deschise la BRD GSG Agentia Theodor Pallady, Bld Th Pallady, nr 2, S3

ING
TITULAR DE CONT: ZAINESCU GABRIELA MINODORA
RO45INGB0000999900077895(RON)
RO71INGB0000999900077912(EUR)
RO60INGB0000999900077916(USD)

Tuesday, February 3, 2009

Impletire

Cuvintele isi pierd caldura intr-un sarut de protocol...spune o melodie. Si o alta spune ca iubirea poate fi reprezentata sub forma a doua culori ce nu s-au vazut niciodata.

Fii nuanta de mov care se-ascunde in valul tacerii, fii albastrul ce-ntalneste pielea mea noaptea, fii purpuriul care aluneca pe formele respiratiei, fii paloarea soarelui la marginea unei pod parasit... fiindca eu nu-s zgomotul surd al esarfei gri uitata in tramvai si nici fumul de mosc amiaza.

Fericire se declina in mare.