Stihuri ce vor să fugă-n
asfinţit,
unduitoare neguri
să cuprindă,
să mângâie
uitate chipuri;
cai albi si-aripi mototolite
urmează-n goana lor de vise.
Si nu ştiu de repaus,
de noapte sau de frig.
Un dor de nepătruns le e si
paznic, si cortină si-un public
mereu fidel, mereu tăcut,
mereu mai stins.
E monologul orb
al degetelor mele.
2 comments:
Hola Ralu Petre,
I was just looking for blogs in Romenia, when I found by chance yours. it is a quite interesting one and very beautiful.
Best wishes from Brazil:
Geraldo
wow.......te cunosc de putin timp si nu incetezi sa ma surprinzi.....nu imi vine sa cred cat de frumos poti sa scrii poezii............genial....ai un stil al tau si imi place.......bv........genial
Post a Comment