Era o toamna calduroasa, un ete indien. Si un glas duios si ferm in acelasi timp spune "Visez o scoala in care sa nu se predea, la drept vorbind, nimic. O scoala in care profesorul nu invata si el e o absurditate". Deja atentia mi-a fost captata :) Era toamna anului trecut, cand ma bucuram inca de farmecul liceului. Din momentul acela am inceput sa caut cartea, intitulata (dupa cum am aflat ulterior) "Jurnal filozofic". Autorul este intemeietorul Scolii de la Paltinis, Constantin Noica.
Am cercetat anticariatele, am folosit magicul "google", am fost chiar si la Sibiu sa o gasesc. Nimic. Vroiam cu tot sufletul sa citesc in intregime jurnalul. Nu mica mi-a fost mirarea cand am reusit, totusi, sa dau de ea. Am primit-o joi dupa-amiaza. Joi seara deja intorceam ultima pagina.
Si ca sa ma intelegeti de ce am fost atat de captivata de jurnalul lui Noica, uitati cateva fraze reprezentative :
"Caci fiecare om e o forma de incapatanare,adica o idee. Si-ti place sa vezi care e gustul ideii, care e vocea ei. Cum surade ea."
"Toate miturile tin, poate, de mitul caderii. Fiindca daca n-ar fi o fiinta cazuta, omul n-ar avea nevoie de mituri."
"E ceva deprimant in verbul grec agapao=a iubi. El inseamna nu numai a iubi, dar si a se multumi cu, a se resemna. De la fericirea dragostei treci insensibil la tristetea resemnarii."
1 comment:
deprimant e putin spus.personal,nu sunt de acord cu ideea de resemnare,dar sunt momente in care lucrurile nu mai depind de noi.deja am facut tot ce am putut."De la fericirea dragostei treci insensibil la tristetea resemnarii." ...si totusi,noi,oamenii,suntem cauza acestei insensible treceri,pentru ca ne complacem,pt ca nu mai stim care sunt lucrurile importante pt noi.ne multumim sa fim superficiali...doar asa sunt si restul...
Post a Comment