Monday, October 26, 2009

Suna clopotelul


Şcoala Vocaţională « A treia cafea » şi-a anunţat viziunea, misiunea şi valorile, în cadrul seriei de conferinţe din 24-25 septembrie susţinute de 16 invitaţi speciali din diferite domenii, printre care s-au enumerat personalităţi precum Lia Perjovschi, George Ivaşcu sau Monica Tatoiu.

Cu ocazia Serii Porţilor Deschise, din 15 octombrie, Şcoala Vocaţională « A treia cafea » şi-a făcut cunoscută programa, iar acum sună deja clopoţelul de începere a cursurilor.

Şcoala Vocaţională «A treia cafea» este organizată pe trei secţiuni tematice, în cadrul cărora se vor desfăşura cursuri susţine de specialişti în domeniile respective. Cele trei secţiuni sunt Papion, Ludikon şi Mistikon.

În cadrul secţiunii Papion sunt propuse cursuri de orientare profesională şi dezvoltare de competenţe necesare pentru a îmbina valoarea cu succesul în tot ceea ce facem.

Aici pot fi găsite instrumentele necesare «mânuirii» adecvate, elegante şi eficiente a cuvintelor, gesturilor şi imaginii proprii, în sensul de a atinge arta dezvoltării unui brand personal, coerent cu ceea ce eşti şi cu valorile personale.

Cursuri:

Olivian Breda: Bloguri şi bloggeri în creştere

Iulian Olariu: Atitudine şi succes

Simona David: Comunicarea – o experienţă emoţională

Ligia Necula: De comunicat, comunici. Dar eşti convingător?

Radu Tudorache: Spiritualitatea şi dezvoltarea profesională

Cursurile la care te invităm prin intermediul secţiunii Ludikon vin în întâmpinarea cultivării talentelor, pasiunilor şi abilităţilor tale ludice, pentru a-ţi dezvolta creativitatea şi pentru a identifica împreună diferite metode de relaxare activă.

Cursuri:

Oana Popescu: Descoperă-ţi teritoriul! – workshop de creativitate şi artterapie

Maria Francesca Dogaru: Joc şi teatru, măşti şi… tu…

Georgiana Vlahbei: Fereastra către tine: Atelier de Pictură şi Desen

Silvia Tuvene: Toujours l’amour – ipostaze ale cuplului de la antichitate la postmodernism

Mistikon completează programa propusă de celelalte secţiuni, accentuând pe latura dezvoltării de sine, consolidând tendintele de autocunoaştere şi atingerea echilibrului, atât între propriile noastre conţinuturi interioare, cât şi faţă de provocările exterioare la care suntem supuşi.

Cursuri:

Monica Brânduşescu: Privilegiul de a fi tu însuţi

Mihail Muşat: Eu cine sunt?

Gelu Sabău: Originile şi istoria gnosticismului

Mihai Iordache: Mandala – Calea către Mine

Gheorghe Marin: Beneficiile gândirii pozitive

Andreea Talmazan: Magie şi alchimie

Eduard Brutaru: Seminar Istoria Reiki

Doina Ruşti: Simbolurile: semnificaţii, legături şi consecinţe


Dacă tematicile propuse v-au convins deja să faceţi parte din prima generaţie de cursanţi A Treia Cafea, vă puteti înscrie la adresa cursuri@atreiacafea.ro, până pe 31 0ctombrie 2009.


No comments: