Nu e ca și cum nu mi-aș fi dorit lucrul acesta încă de când am avut primul curs la facultate. De fapt... am vrut cu tot dinadinsul să fac așa ceva încă din liceu. Teama de necunoscut, impresia unei iubiri, lipsa de experiență au zis NU. Și așa a fost. Ba chiar mai bine. Câte lucruri am învățat, câți oameni minunați am cunoscut... Și totuși eu vreau să plec.
Cam 30 zile mă despart, pe mine și pe una dintre cele mai bune prietene ale mele, de zborul către Munchen. Nu, nu îmi plac germanii (și nu mă refer aici la filosofie, cultură, artă ci doar la felul lor de a fi). Și nici nu am învățat între timp germana. Dar Munchen-ul are conexiune aeriană cu Toulouse-ul. Final destination.
N-aș fi crezut vreodata că o să mă apuce frica. Dacă nu e ce îmi închipui? Dacă e cu mult mai bine? Ce fac oamenii mei fără mine acasă? Cum mai vorbesc ore în șir cu prietenele la telefon? Cum mă mai trezesc în brațele celui iubit? Și, poate cel mai grav dintre toate... ce se va întâmpla cu mine?
Îi spuneam adesea prietenei mele că nu o să plâng la aeroport. Ba bine că nu. O să încep cât de curând.
2 comments:
o sa fie foarte tare!
doar ca tu o sa te intorci un picut altfel... :D
important e sa "nu te tii" (cum zicea Marian), sa experimentezi de toate pentru toti..
sper si eu ca va fi tare... si schimbarile sa nu ma "schimbe" prea mult :D
Post a Comment