A venit și rândul meu să scriu despre minunata școală de vară Branding Romania 2010. Cu toate că deja Gabi Solomon și Mihai Stirbu au spus deja o bună parte din ce simțeam și eu cu privire la tabără, nu mă pot abține... nah, e defect profesional.
Aveam mari emoții pentru cea de-a treia ediție. De ce? Păi în primul rând pentru că am început proiectul fiind fiecare în alte părți ale continentului - Laura în Suedia, eu în Franța, fetele la București... pentru ca imediat să se mute și Nane în Suedia. Nu mi-am imaginat niciodată că Skypeul poate facilita atât de mult comunicarea dintre noi :)
În al doilea rând, recunosc că mă temeam de noua structură a taberei. Fiind obișnuită cu primele două ediții, eram conștientă că trebuie să venim cu ceva nou dar nu pretestasem piața în legătură cu organizarea în conferințe și apoi reflection groups...
În al treila rând, mi se părea uimitor cum Laura reușește să convingă atâția oameni să ne sponsorizeze. Fata asta e o mină de aur și un fund-raiser de excepție!
Lăsând deoparte grijile și emoțiile(care sper eu că nu au fost vizibile :P) și punându-mi zâmbetul larg pe față am început pe 26 august să întâmpin participanții și să îi conduc la camerele unde fuseseră repartizați. Cu fiecare drum făcut (credeți-mă în prima zi am încetat să număr după cea de-a 63-a urcare cu liftul) mai cunoșteam o ființă minunată - mulți au venit cu dubii, cu îndoieli, cu temeri... Simt că la finele săptămânii petrecute împreună au plecat prieteni și cu regretul că au fost doar 7 zile... (Off-topic : să ținem minte locația să facem scavenger hunt în hotel, ar fi fost mult mai palpitant cu toate coridoarele, scările și cotloanele aferente!).
O dată cu "deschiderea oficială" a școlii de vară mi s-au risipit toate grijile : aveam în față 39 (deh, motive tehnice...) participanți dornici să se cunoască, să se implice, să își spună cuvântul în comunitățile locale. Așa am aflat că aveam printre noi mulți artiști (muzică, literatură, teatru) dar și persoane pasionate de fizică (deja mă doare capul și îl admir fantastic pe Marian!) și medicină. Seara, am aflat toți ce înseamnă Pay it forward! și ne-am dus la culcare cu gânduri mărețe.
Următoarele zile au trecut atât de repede ... Prima parte a zilei de vineri s-a dedicat teambuildingului și echipele au fost "supuse" unor grele încercări, unii ajungând chiar la cimitir :) Au gustat din izvoare minerale groaznic mirositoare, și-au demonstrat creativitatea prin fotografii și au răspuns unei dileme la colțul înțeleptei :P După-amiaza Traian(Brumă) și Răzvan (Crișan) le-au vorbit despre procesul de învățare și creativitate... Eh, ce bine ar fi să lupt acum cu demonii mei interni care țipă (precum și Paul povestea la public speaking) că nu-s deloc pregătită pentru examenele ce mă așteaptă :D
O nouă zi a început fresh cu Valentin Burada și leadershipul organizațional pentru ca după-amiaza Marian (Staș) să ne lovească pe toți cu România pe bune. Cum am vedea noi liderul unei astfel de țări? Care e România veridică, autentică? A fost un uluitor punct de plecare pentru a ne gândi serios la problema aceasta, mult mai extinsă decât cea a Școlii pe bune.
Am fost și în excursie la Salina de la Ocnele Mari - a fost prima oară când am intrat într-o salină! Apoi am mers la mânăstirea Horezu (care, fie vorba între noi, își trage numele de la huhurezii din zonă) care este o bijuterie a arhitecturii brâncovenești și ne-am oprit la un atelier de ceramică unde am asistat la procesul olăritului... Cred că fiecare dintre noi și-a luat măcar o farfurioară să ne amintească de acest loc frumos din Vâlcea!
Ne-am întâlnit apoi cu... noi înșine cu ajutorul lui Mihail Mușat și al lui Mihai Iordache. Ne-am cercetat, ne-am întrebat, ne-am propus să fim mai buni.
Pare mi-se că ziua cea mai "grea" pentru participanți a fost când, după workshop-ul de argumentare (cu Teo și Iustin) și cel de public-speaking (cu Paul), au trebuit să susțină un discurs de 5 minute în fața colegilor lor... Și temele au fost atât de variate, pornind de la folk, la Divina Comedie a lui Dante, la experimente psihologice și câte și mai câte! Workshopul de improvizație ne-a ajutat pe toți foarte mult, Bogdan Grigore și Iulia Verdeș propunându-ne jocuri surprinzătoare care să ne pună la încercare perspicacitatea și inventivitatea.
Ultima zi le-a avut pe Ramona Dragomir, Anca Haraga și Alexandra Martin drept invitate iar momentul cel mai interesant (pentru mine, cel puțin) a fost când participanții au creionat structura ediției de iarnă a Branding Romania :)
Ne-am scris pe tricouri, ne-am făcut poze, am râs, am povestit... ne-am urcat pe scaun pentru că suntem mândri de noi și de BR.
Acum, la o săptămână de când m-am întors acasă, mi-e dor de voi și vă strâng în brațe și vă spun că sunt mândră că v-am cunoscut!
Vă mai aduceți aminte....?
3 comments:
just read this :P
si da, imi aduc aminte! foarte frumos!
da, si eu imi amintesc cu nostalgie :)
da, si eu imi amintesc cu nostalgie :)
Post a Comment