Intersecție

Sunt atâtea posibilități, atâtea uși, atâtea alegeri. Mă fragmentez.

Înainte? Frumos. La dreapta? Ușor... La stânga? Nou. În urmă? Niciodată.

Cu pași timizi...

Recomand...

http://ioncosmovici.ro/ion-cosmovici-calatoria-studentului-initiere-in-cariera-2010/

The night before Christmas

Colindele lui Hrușcă

Aseară a fost prima oară când am mers la vreun concert de-al lui Ștefan Hrușcă. Nu mi-am imaginat că va fi atât de intens... A fost de parcă eram deja în seara de Crăciun, mai aproape de lumină și de divin.

Mulțumesc...

Model European Union 2011 - Application period opens today!

We are pleased to announce that the application period for the Ministers of the Council of The EU, Members of the European Parliament, lobbyists, interpreters, and journalists opens today! The application period runs until 3^rdJanuary 2011, 12 p.m. CET.

If you are interested in European politics and have what it takes, why not have a go? Taking place at the heart of the European Union, in the picturesque city of Strasbourg, Model European Union is a once-in-a-lifetime experience.

In order to complete the online application form, please click on the following link: Application form

For more detailed information on the application form, eligibility criteria, the event etc, please refer to the Frequently Asked Questions.

For more detailed information on the roles, please refer to the Role Description.

Finally, for more information on the financial support that is available, please refer to the Social Fund section of the website.

Noi nu mai știm să ascultăm. Influența ceasornicului

Trăim în secolul vitezei, în era informației și a comunicării imediate – așa-i că recunoașteți fraza întâlnită în majoritatea textelor de relații publice, în emisiunile televizate, la radio și chiar pe stradă? Ei bine da, dispunem de o multitudine de mijloace tehnologice care ne permit să „fim în contact”, să „comunicăm”. Însă când a fost ultima dată când am ascultat povestea cuiva? Recunosc că la mine a trecut ceva timp. Se prea poate să fi fost prea ocupată, prea grăbită, m-am mulțumit să aud și atât. Noi nu mai știm să ascultăm. Și am constatat că ceasornicul, ticăitul lui monoton și automat, el este cel care ne împiedică să dedicăm din timpul nostru prețios ascultatului.

Să ne imaginăm conversațiile tipice pe care le purtăm – la facultate vorbim despre cursuri și despre cum ne petrecem timpul liber (știți voi, care e cel mai la modă club, ce film a mai apărut...), acasă rezumăm activitățile zilei și ne pierdem în discuții mărunte despre feluri de mâncare sau cumpărături. Cum rămâne cu împărtășirea gândurilor intime, cu visele și planurile de viitor? Cui le povestim și pentru cine suntem confesori? Nu, n-avem timp de așa ceva, trebuie să ne uităm la ceas – ce târziu este, a început filmul!

În primul rând, acel obiect indicator al timpului (fie el de mână, de masă sau de perete) ne limitează bucuria întâlnirilor, a lecturii, a meditatului. Suntem tot timpul contra-cronometru – și ceasul ne însoțește peste tot – alarma de dimineață, clopoțelul de la școală, ceasul electronic de la metrou care ne prelungește așteptarea (chiar așa, ne grăbim cumva spre...nicăieri?), privitul timid către ceas al interlocutorului (dând de înțeles că în agenda lui nu suntem singurii), piuitul cuptorului cu microunde, afișajul din josul ecranului televizorului...

Îmi veți spune că nu putem fi punctuali dacă nu ne uităm la ceas. Nimic mai adevărat însă ideea pe care o susțin cu tărie este că măsurarea obsedantă a timpului ne alienează, ne înstrăinează de ceilalți și chiar de noi înșine. Bineînțeles că punctualitatea confirmă seriozitatea și responsabilitatea noastră, atribute necesare atât în viața personală cât și în cea profesională. Dar nu-i așa că ne-am putea permite din când în când să „eliberăm” agenda pentru a asculta oamenii? Pentru a-i cunoaște? Pentru a ne cunoaște?

În al doilea rând, graba ne determină să oferim soluții „de-a gata” fără să analizăm. Imediat ce auzim o problemă, formulăm un răspuns deja experimentat. Noi nu mai știm să ascultăm. Neputând consuma timpul „aiurea”, punem etichete persoanelor în secunda următoare întâlnirii. Le catalogăm în funcție de impresia inițială, nu le dăm șansa de a ne prezenta toate laturile personalității lor. Poate de aceea, din lipsa ascultatului, ajungem după ani de zile să spunem „Nu m-aș fi așteptat ca X să facă așa ceva”. Poate dacă l-am fi ascultat, am fi știut ce griji are, ce speranțe își face. Dar nu – ceasul ne împingea să terminăm conversația.

Putem, așadar, să excludem ceasul din obiceiurile noastre sociale? Nu. Nimeni nu ar cere așa ceva. În schimb putem să ne detașăm și să facem din așa-zisul timp liber un timp al cunoașterii, al ascultării, al introspecției, al interesului real față de cei din jur. De altfel, nu contrazice nimeni „siguranța” oferită de căile bătătorite și de teoremele deja demonstrate dar acest lucru nu justifică apelarea la aceleași soluții standardizate (chiar perimate uneori). E ca și cum dacă cineva are o problemă în dragoste, unica variantă de rezolvare ar fi „timpul vindecă orice rană, treci peste asta”. Ei bine nu, viața și poveștile personale nu pot fi încapsulate în ecuații de gradul doi cu anumite necunoscute. X și Y variază pentru fiecare dintre noi. Ce trebuie să facem însă este să ascultăm. Să mergem mai departe de suprafața sunetului și să pătrundem în capitolul povestit de interlocutorul nostru.

Mai știm oare să ascultăm? Suntem captivi în propria clepsidră ce măsoară secunde, minute, ore, viața întreagă. Ne agățăm de ceas ca și cum ar fi singurul adevăr. Ne este companion permanent, ne stabilește agenda, ne ajută să fim punctuali și responsabili. Ne și obligă să fim grăbiți și superficiali dintr-un anumit punct de vedere. Ce-ar fi să dăm curs provocării de a uita că timpul poate fi măsurat? Haideți să fim toți, măcar uneori, actori ai piesei „Jocul de-a vacanța” și să lăsăm deoparte ceasurile, făcând loc ascultatului, relaționării și cunoașterii!

EXPOZIȚIA (HI)STORIES AND RECONCILING MEMORIES. THE GERMAN AND ROMANIAN COMMUNITIES OF SÂNTANA

25 noiembrie 2010 – 17 decembrie 2010, București

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, în colaborare cu Facultatea de Științe Politice a Universității din București, organizează joi, 25 noiembrie 2010, ora 16:30, vernisajul expoziției de fotografie (Hi)stories and reconciling memories. The German and Romanian Communities of Sântana, la sediul Institutului de Cercetări Politice (strada Spiru Haret, nr. 8).

Expoziția are la bază rezultatele cercetării antropologice din perioada iulie-august 2010 din Sântana, județul Arad. Proiectul a presuspus atât documentare în arhivele statului din Arad cât şi muncă de teren în Sântana (interviuri cu şvabi şi “colonişti”, observaţie participantă la festivităţi). Tradițiile, istoria și poveștile acestei comunități mixte vor fi redate atât prin imagini din arhive personale și fotografii actuale cât și prin fragmente de interviuri, construcția expozițională invitând vizitatorii să parcurgă firul narativ al memoriei.

La vernisaj vor participa Damiana Oțoiu – IICCMER, Directorul Departamentului Exil şi Minorităţi & Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București; Silvia Marton – Prodecan, Facultatea de Științe Politice; Alexandra Ionescu, Conferențiar al Facultății de Științe Politice; Cristina Golomoz – studentă, Facultatea de Științe Politice, Anca Ciuciu – Cercetător, Centrul pentru studiul istoriei evreilor, București. Invitat special: Stefano Bottoni - cercetător la Institutul de Istorie, Academia Ungară de Ştiinţe şi profesor la Universitatea din Bologna Expoziția va rămâne deschisă până pe 17 decembrie 2010.

Proiectul beneficiază de sprijinul Fundației Konrad Adenauer.

Persoană de contact: Raluca Petre-Șandor – ralu.petre@gmail.com , 0745.377.321

Pentru detalii: http://www.iiccr.ro/