Friday, December 10, 2010

Colindele lui Hrușcă

Aseară a fost prima oară când am mers la vreun concert de-al lui Ștefan Hrușcă. Nu mi-am imaginat că va fi atât de intens... A fost de parcă eram deja în seara de Crăciun, mai aproape de lumină și de divin.
Mulțumesc...

Thursday, December 2, 2010

Model European Union 2011 - Application period opens today!

We are pleased to announce that the application period for the Ministers of the Council of The EU, Members of the European Parliament, lobbyists, interpreters, and journalists opens today! The application period runs until 3rdJanuary 2011, 12 p.m. CET.


If you are interested in European politics and have what it takes, why not have a go? Taking place at the heart of the European Union, in the picturesque city of Strasbourg, Model European Union is a once-in-a-lifetime experience.

In order to complete the online application form, please click on the following link: Application form

For more detailed information on the application form, eligibility criteria, the event etc, please refer to the Frequently Asked Questions.

For more detailed information on the roles, please refer to the Role Description.

Finally, for more information on the financial support that is available, please refer to the Social Fund section of the website.

Tuesday, November 23, 2010

Noi nu mai știm să ascultăm. Influența ceasornicului

Trăim în secolul vitezei, în era informației și a comunicării imediate – așa-i că recunoașteți fraza întâlnită în majoritatea textelor de relații publice, în emisiunile televizate, la radio și chiar pe stradă? Ei bine da, dispunem de o multitudine de mijloace tehnologice care ne permit să „fim în contact”, să „comunicăm”. Însă când a fost ultima dată când am ascultat povestea cuiva? Recunosc că la mine a trecut ceva timp. Se prea poate să fi fost prea ocupată, prea grăbită, m-am mulțumit să aud și atât. Noi nu mai știm să ascultăm. Și am constatat că ceasornicul, ticăitul lui monoton și automat, el este cel care ne împiedică să dedicăm din timpul nostru prețios ascultatului.

Să ne imaginăm conversațiile tipice pe care le purtăm – la facultate vorbim despre cursuri și despre cum ne petrecem timpul liber (știți voi, care e cel mai la modă club, ce film a mai apărut...), acasă rezumăm activitățile zilei și ne pierdem în discuții mărunte despre feluri de mâncare sau cumpărături. Cum rămâne cu împărtășirea gândurilor intime, cu visele și planurile de viitor? Cui le povestim și pentru cine suntem confesori? Nu, n-avem timp de așa ceva, trebuie să ne uităm la ceas – ce târziu este, a început filmul!

În primul rând, acel obiect indicator al timpului (fie el de mână, de masă sau de perete) ne limitează bucuria întâlnirilor, a lecturii, a meditatului. Suntem tot timpul contra-cronometru – și ceasul ne însoțește peste tot – alarma de dimineață, clopoțelul de la școală, ceasul electronic de la metrou care ne prelungește așteptarea (chiar așa, ne grăbim cumva spre...nicăieri?), privitul timid către ceas al interlocutorului (dând de înțeles că în agenda lui nu suntem singurii), piuitul cuptorului cu microunde, afișajul din josul ecranului televizorului...

Îmi veți spune că nu putem fi punctuali dacă nu ne uităm la ceas. Nimic mai adevărat însă ideea pe care o susțin cu tărie este că măsurarea obsedantă a timpului ne alienează, ne înstrăinează de ceilalți și chiar de noi înșine. Bineînțeles că punctualitatea confirmă seriozitatea și responsabilitatea noastră, atribute necesare atât în viața personală cât și în cea profesională. Dar nu-i așa că ne-am putea permite din când în când să „eliberăm” agenda pentru a asculta oamenii? Pentru a-i cunoaște? Pentru a ne cunoaște?

În al doilea rând, graba ne determină să oferim soluții „de-a gata” fără să analizăm. Imediat ce auzim o problemă, formulăm un răspuns deja experimentat. Noi nu mai știm să ascultăm. Neputând consuma timpul „aiurea”, punem etichete persoanelor în secunda următoare întâlnirii. Le catalogăm în funcție de impresia inițială, nu le dăm șansa de a ne prezenta toate laturile personalității lor. Poate de aceea, din lipsa ascultatului, ajungem după ani de zile să spunem „Nu m-aș fi așteptat ca X să facă așa ceva”. Poate dacă l-am fi ascultat, am fi știut ce griji are, ce speranțe își face. Dar nu – ceasul ne împingea să terminăm conversația.

Putem, așadar, să excludem ceasul din obiceiurile noastre sociale? Nu. Nimeni nu ar cere așa ceva. În schimb putem să ne detașăm și să facem din așa-zisul timp liber un timp al cunoașterii, al ascultării, al introspecției, al interesului real față de cei din jur. De altfel, nu contrazice nimeni „siguranța” oferită de căile bătătorite și de teoremele deja demonstrate dar acest lucru nu justifică apelarea la aceleași soluții standardizate (chiar perimate uneori). E ca și cum dacă cineva are o problemă în dragoste, unica variantă de rezolvare ar fi „timpul vindecă orice rană, treci peste asta”. Ei bine nu, viața și poveștile personale nu pot fi încapsulate în ecuații de gradul doi cu anumite necunoscute. X și Y variază pentru fiecare dintre noi. Ce trebuie să facem însă este să ascultăm. Să mergem mai departe de suprafața sunetului și să pătrundem în capitolul povestit de interlocutorul nostru.

Mai știm oare să ascultăm? Suntem captivi în propria clepsidră ce măsoară secunde, minute, ore, viața întreagă. Ne agățăm de ceas ca și cum ar fi singurul adevăr. Ne este companion permanent, ne stabilește agenda, ne ajută să fim punctuali și responsabili. Ne și obligă să fim grăbiți și superficiali dintr-un anumit punct de vedere. Ce-ar fi să dăm curs provocării de a uita că timpul poate fi măsurat? Haideți să fim toți, măcar uneori, actori ai piesei „Jocul de-a vacanța” și să lăsăm deoparte ceasurile, făcând loc ascultatului, relaționării și cunoașterii!

Sunday, November 21, 2010

EXPOZIȚIA (HI)STORIES AND RECONCILING MEMORIES. THE GERMAN AND ROMANIAN COMMUNITIES OF SÂNTANA

25 noiembrie 2010 – 17 decembrie 2010, București


Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, în colaborare cu Facultatea de Științe Politice a Universității din București, organizează joi, 25 noiembrie 2010, ora 16:30, vernisajul expoziției de fotografie (Hi)stories and reconciling memories. The German and Romanian Communities of Sântana, la sediul Institutului de Cercetări Politice (strada Spiru Haret, nr. 8).


Expoziția are la bază rezultatele cercetării antropologice din perioada iulie-august 2010 din Sântana, județul Arad. Proiectul a presuspus atât documentare în arhivele statului din Arad cât şi muncă de teren în Sântana (interviuri cu şvabi şi “colonişti”, observaţie participantă la festivităţi). Tradițiile, istoria și poveștile acestei comunități mixte vor fi redate atât prin imagini din arhive personale și fotografii actuale cât și prin fragmente de interviuri, construcția expozițională invitând vizitatorii să parcurgă firul narativ al memoriei.


La vernisaj vor participa Damiana Oțoiu – IICCMER, Directorul Departamentului Exil şi Minorităţi & Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București; Silvia Marton – Prodecan, Facultatea de Științe Politice; Alexandra Ionescu, Conferențiar al Facultății de Științe Politice; Cristina Golomoz – studentă, Facultatea de Științe Politice, Anca Ciuciu – Cercetător, Centrul pentru studiul istoriei evreilor, București. Invitat special: Stefano Bottoni - cercetător la Institutul de Istorie, Academia Ungară de Ştiinţe şi profesor la Universitatea din Bologna Expoziția va rămâne deschisă până pe 17 decembrie 2010.


Proiectul beneficiază de sprijinul Fundației Konrad Adenauer.

Persoană de contact: Raluca Petre-Șandor – ralu.petre@gmail.com , 0745.377.321

Pentru detalii: http://www.iiccr.ro/

Wednesday, October 6, 2010

Man with a movie camera

I just started a new class, called Arts and Politics - therefore, I invite you to read about http://dziga.perrybard.net/, a very interesting new-media based project.

Friday, October 1, 2010

Noul ROM

Deschid și eu ca omul teveu' să văd ce note primesc Roberta Anastase și Băsescu la antena3... zapez, zapez.. și dau peste o reclamă care m-a șocat pentru câteva secunde. Sunt convinsă că reacția generală la noul ROM (http://noulrom.ro/) este de nemulțumire, de furie... "Cum, domne, ciocolata ROM e românească, ce e bazaconia asta cu visul american?"
Al doilea gând care mi-a trecut prin cap a fost că brandul a fost cumpărat de vreo companie americană. Curioasă din fire și cumva mânată de domeniul meu de studiu, am intrat pe site-ul lor și pac! m-a lovit IDEEA (care zic eu că e cea corectă) : este una dintre cele mai bune campanii de brand awareness, menite să incite spiritul nostru naționalist, să ne facă să conștientizăm că ROM e al nostru și doar al nostru și...evident... să ducă la boom-ul vânzărilor.
Cele două spoturi publicitare sunt hilare - în primul ni se spune că noul ROM este mai bun pur și simplu pentru că ambalajul conține acum steagul american "ca să-l mânănci oriunde în lume și să te simți mândru"; al doilea merge și mai departe, vorbind despre cunoștințele americanilor despre stele și cum noi, românii, putem străluci datorită noului ROM.
Elementele "la mișto" se continuă și pe site : fraze precum "spiritul național perimat a fost dat la o parte de cel liber, neînfrânt și plin de optimism exprimat în visul american" sau "noul ambalaj exprimă mândrie".
Am căutat îndelung să văd ce companie a făcut campania și, datorită colegului meu din PRIME, am aflat : este vorba de McCann.

Și acum... să mâncăm niște ROM, zic.

Wednesday, September 29, 2010

„Priorităţile României în cadrul Uniunii Europene – orizont 2020”

Vineri, 8 octombrie 2010, la sediul Ministerului Afacerilor Externe din Bucureşti, sala Gafencu, orele 9h–11h, are loc conferinţa cu tema „Priorităţile României în cadrul Uniunii Europene – orizont 2020”.

Acest eveniment are loc într-un context în care, la 3 ani de la aderarea la Europa instituţională, România este în măsură să aibă o viziune matură, pe termen mediu şi lung, în ceea ce priveşte rolul şi obiectivele sale în cadrul construcţiei europene. Tocmai de aceea, scopul conferinţei este de a identifica un set de priorităţi pe care România ar trebui să le urmărească în cadrul Uniunii Europene în următorii 10 ani. Stabilirea acestor priorităţi, complementare Strategiei Europa 2020, cât şi popularizarea acestora în rândul publicului larg sunt necesare şi utile în vederea întăririi conştientizării apartenenţei la UE în rândul românilor.

La eveniment vor lua parte:

Teodor Baconschi, Ministrul Afacerilor Externe
Dacian Cioloş, Comisar European pentru Agricultură*
Daniel Dăianu, Profesor SNSPA Bucureşti
Victor Boştinaru, Deputat European
Cristian Preda, Deputat European

Locurile sunt limitate. Pentru participarea la eveniment vă rugăm să ne contactaţi lacontact@europuls.ro .

Thursday, September 23, 2010

Thursday, September 9, 2010

Branding Romania 2010 - văzută și trăită de mine

A venit și rândul meu să scriu despre minunata școală de vară Branding Romania 2010. Cu toate că deja Gabi Solomon și Mihai Stirbu au spus deja o bună parte din ce simțeam și eu cu privire la tabără, nu mă pot abține... nah, e defect profesional.
Aveam mari emoții pentru cea de-a treia ediție. De ce? Păi în primul rând pentru că am început proiectul fiind fiecare în alte părți ale continentului - Laura în Suedia, eu în Franța, fetele la București... pentru ca imediat să se mute și Nane în Suedia. Nu mi-am imaginat niciodată că Skypeul poate facilita atât de mult comunicarea dintre noi :)
În al doilea rând, recunosc că mă temeam de noua structură a taberei. Fiind obișnuită cu primele două ediții, eram conștientă că trebuie să venim cu ceva nou dar nu pretestasem piața în legătură cu organizarea în conferințe și apoi reflection groups...
În al treila rând, mi se părea uimitor cum Laura reușește să convingă atâția oameni să ne sponsorizeze. Fata asta e o mină de aur și un fund-raiser de excepție!
Lăsând deoparte grijile și emoțiile(care sper eu că nu au fost vizibile :P) și punându-mi zâmbetul larg pe față am început pe 26 august să întâmpin participanții și să îi conduc la camerele unde fuseseră repartizați. Cu fiecare drum făcut (credeți-mă în prima zi am încetat să număr după cea de-a 63-a urcare cu liftul) mai cunoșteam o ființă minunată - mulți au venit cu dubii, cu îndoieli, cu temeri... Simt că la finele săptămânii petrecute împreună au plecat prieteni și cu regretul că au fost doar 7 zile... (Off-topic : să ținem minte locația să facem scavenger hunt în hotel, ar fi fost mult mai palpitant cu toate coridoarele, scările și cotloanele aferente!).
O dată cu "deschiderea oficială" a școlii de vară mi s-au risipit toate grijile : aveam în față 39 (deh, motive tehnice...) participanți dornici să se cunoască, să se implice, să își spună cuvântul în comunitățile locale. Așa am aflat că aveam printre noi mulți artiști (muzică, literatură, teatru) dar și persoane pasionate de fizică (deja mă doare capul și îl admir fantastic pe Marian!) și medicină. Seara, am aflat toți ce înseamnă Pay it forward! și ne-am dus la culcare cu gânduri mărețe.
Următoarele zile au trecut atât de repede ... Prima parte a zilei de vineri s-a dedicat teambuildingului și echipele au fost "supuse" unor grele încercări, unii ajungând chiar la cimitir :) Au gustat din izvoare minerale groaznic mirositoare, și-au demonstrat creativitatea prin fotografii și au răspuns unei dileme la colțul înțeleptei :P După-amiaza Traian(Brumă) și Răzvan (Crișan) le-au vorbit despre procesul de învățare și creativitate... Eh, ce bine ar fi să lupt acum cu demonii mei interni care țipă (precum și Paul povestea la public speaking) că nu-s deloc pregătită pentru examenele ce mă așteaptă :D
O nouă zi a început fresh cu Valentin Burada și leadershipul organizațional pentru ca după-amiaza Marian (Staș) să ne lovească pe toți cu România pe bune. Cum am vedea noi liderul unei astfel de țări? Care e România veridică, autentică? A fost un uluitor punct de plecare pentru a ne gândi serios la problema aceasta, mult mai extinsă decât cea a Școlii pe bune.
Am fost și în excursie la Salina de la Ocnele Mari - a fost prima oară când am intrat într-o salină! Apoi am mers la mânăstirea Horezu (care, fie vorba între noi, își trage numele de la huhurezii din zonă) care este o bijuterie a arhitecturii brâncovenești și ne-am oprit la un atelier de ceramică unde am asistat la procesul olăritului... Cred că fiecare dintre noi și-a luat măcar o farfurioară să ne amintească de acest loc frumos din Vâlcea!
Ne-am întâlnit apoi cu... noi înșine cu ajutorul lui Mihail Mușat și al lui Mihai Iordache. Ne-am cercetat, ne-am întrebat, ne-am propus să fim mai buni.
Pare mi-se că ziua cea mai "grea" pentru participanți a fost când, după workshop-ul de argumentare (cu Teo și Iustin) și cel de public-speaking (cu Paul), au trebuit să susțină un discurs de 5 minute în fața colegilor lor... Și temele au fost atât de variate, pornind de la folk, la Divina Comedie a lui Dante, la experimente psihologice și câte și mai câte! Workshopul de improvizație ne-a ajutat pe toți foarte mult, Bogdan Grigore și Iulia Verdeș propunându-ne jocuri surprinzătoare care să ne pună la încercare perspicacitatea și inventivitatea.
Ultima zi le-a avut pe Ramona Dragomir, Anca Haraga și Alexandra Martin drept invitate iar momentul cel mai interesant (pentru mine, cel puțin) a fost când participanții au creionat structura ediției de iarnă a Branding Romania :)
Ne-am scris pe tricouri, ne-am făcut poze, am râs, am povestit... ne-am urcat pe scaun pentru că suntem mândri de noi și de BR.
Acum, la o săptămână de când m-am întors acasă, mi-e dor de voi și vă strâng în brațe și vă spun că sunt mândră că v-am cunoscut!

Vă mai aduceți aminte....?

Monday, September 6, 2010

Thursday, July 22, 2010

Chef de citit

"Viața politică a trupurilor moarte" - Katherine Verdery via Cristian Preda
Și apropo, recomand articolul lui Tismăneanu.

Sunday, July 18, 2010

Despre bucuriile vieții

O după-amiză cu prietenii, o cafea neașteptată, o înghețată demult uitată, Kinder Surprise, o carte pe care vroiai de ceva timp să o citești, primul fel de mâncare reușit, un mesaj, o aplicație, mersul pe jos, un carusel, desene animate, zâmbetul celor dragi, mieunatul pisicii, mirosul mării...
Pe voi ce vă bucură?

Thursday, July 15, 2010

Stagiu de practica la comunicatorii.ro

Studentii din anul II sau III si masteranzii de la facultatile de comunicare si/ relatii publice din Bucuresti au din nou ocazia sa se inscrie in cadrul programului „Comunicatori pentru Societatea Civila” pentru a realiza stagiul de practica intr-un ONG sau in cadrul unei institutii culturale. Pentru a se inscrie studentii trebuie sa completeze formularul care poate fi accesat de pe blogul www.comunicatorii.ro.


Acestia pot opta pentru a face stagiul de practica in urmatoarele institutii culturale: Muzeul National de Arta Contemporana, Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti", Muzeul National al Taranului Roman, Muzeul National "George Enescu", Muzeul National de Arta al Romaniei, Muzeul National de Istorie a Romaniei, Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa”, Muzeul Municipiului Bucuresti - Palatul Sutu, Muzeul de Arta „Vasile Grigore - pictor si colectionar”, Teatrul National Bucuresti, Opera Nationala Bucuresti, Filarmonica "George Enescu" - Ateneul Roman, Teatrul National de Opereta „Ion Dacian”.


Sau in cadrul organizatiilor non-profit, neguvernamentale: Fundatia Calea Victoriei, Asociatia Charity Gift, ViitorPlus – asociatia pentru dezvoltare durabila, Asociatia Chance for Life, Asociatia Alternativa 2003, Societatea Cultural Artistica de Tineret CONCRET, Asociatia „Bucurestiul meu drag” si Fundatia "Ileana Mustatza".

Comunicatori pentru Societatea Civila este cel mai nou program initiat sub umbrela Galei Societatii Civile, fiind desfasurat in parteneriat cu Ministerul Culturii si Patrimoniului National, fiind sustinut de BlogWay. Programul raspunde concret nevoii de promovare a sectorului non-profit si a institutiilor culturale. Prin intermediul acestuia o serie de studenti din cadrul facultatilor de comunicare sunt formati pentru a suplini lipsa personalului specializat in relatii publice din organizatiile non-profit si pentru a oferi suport personalului specializat din cadrul institutiilor culturale.

Mai multe detalii gasiti accesand blogul programului – http://www.comunicatorii.ro/

Wednesday, June 30, 2010

Thursday, June 17, 2010

Lasă-ți amprenta la Branding Romania 2010!


Clubul Liderii Mileniului Trei în parteneriat cu Primăria Râmnicu Vâlcea organizează în perioada 26 august – 01 septembrie 2010 la Băile Olănești, școala de vară Branding Romania 2010 – YES, WE CAN!, în vederea promovării cetățeniei active a tinerilor și a educației non-formale.

Aflată la a treia ediție, școala de vară Branding Romania 2010 se adreseaza tinerilor cu varste cuprinse intre 17 si 20 de ani, iar temele abordate sunt autodezvoltarea si atitudinea civica, elemente esentiale in dezvoltarea unor actori sociali responsabili.
Atelierele de lucru le vor oferi celor 42 de participanti cadrul necesar invatarii si punerii in aplicare a conceptelor de voluntariat si responsabilitate sociala prin subiecte precum creativitatea ca element-resursa, branding personal, argumentare si public speaking. Unul dintre rezultatele scolii va fi editarea unei brosuri continand idei de proiecte comunitare ce pot fi realizate de grupuri informale de tineri si organizatii non-guvernamentale. Brosura va fi distribuita ulterior autoritatilor din orasele de provenienta ale participantilor, acestia putand concura in luna octombrie si pentru o bursa de start-up in cadrul intâlnirii de follow-up.

Clubul Liderii Mileniului Trei este o asociatie neguvernamentala, non-profit si apolitica avand ca scop dezvoltarea personala si profesionala a tinerilor. Misiunea acestei „Scoli de joburi si networking, valori si caractere” este de a contura în Romania o generatie de lideri capabila sa declanseze si sa isi asume schimbarea prin promovarea relatiilor de tip adult-adult.

Deadline aplicatii: 18 iulie
Taxa de participare: 300 Ron (sunt acoperite costurile de cazare, masa, training; nu este inclus transportul)
* CLUB LMT pune la dispozitie 5 burse integrale pentru tinerii cu posibilitati financiare reduse.

Friday, June 4, 2010

Back home

Sunt anesteziată. O mare parte din mine nu realizează că e din nou acasă - noroc cu cei din jur care nu încetează să mă întrebe cum mi se pare revenirea. Și răspunsul meu este cât se poate de ciudat - mă simt captivă în două locuri concomitent... acolo și aici. Nu am fost niciodată plecată de acasă, eram în contact permanent cu știrile, schimbările și oamenii de aici. Și nu am părăsit nicicând meleagurile franțuzești pentru că mi-am descoperit noi laturi și o capacitate de a mă adapta de care nu eram conștientă. Sunt una și aceeași, niciodată la fel.

Sunday, May 16, 2010

Și pentru că nu merg la AC/DC..



P.S. Felicitări Oltchim, vicecampioană europeană la handbal!

Saturday, May 15, 2010

Facebook, cărțile și Cărtărescu

Cum de nu ești pe Facebook?

Am fost o săptămână, acum câteva luni. M-am lămurit și am ieșit. Nu m-a interesat absolut nimic din ce e acolo. Nimic din ce s-a postat pe ”zidul” meu nu m-a interesat (pisoii care abia se născuseră ai cuiva, ce concert rock a a mai văzut altcineva, ce muzică ascultă, ce preferințe politice are). Eu am jurnalul meu, care îmi ține loc și de Facebook, și de Twitter și de toate.

Un jurnal, nu un blog.

Da, e un jurnal pe hârtie, scris cu pixul, de 35 de ani încoace. El îmi ține loc de lume virtuală. Cei mai mulți tineri nu mai trăiesc în realitate, ci în tot felul de lumi virtuale, în World of Warcraft, Twitter și Facebook și până ajung să dea ochii cu realitatea trece o vreme și bănuiesc că e destul de șocant pentru ei. În lumile virtuale îți poți organiza viața cum îți place, ești la adăpost. Facebook și Twitter sunt lumi compensatorii, aș spune. Sunt vise cu ochii deschiși. Sunt lumi în care ai sute de prieteni, ceea ce nu se întâmplă în viață, ai impresia că ești cetățean al universului fiindcă poți coresponda cu inși din toată lumea, dar de fapt sunt lumi înșelătoare, sunt niște frumoase autoamăgiri. Oamenii aveau altădată vieți cu mult mai autentice decât avem noi acum.

Dar tu însuți, prin munca ta, promovezi visul. Poezia și literatura, în general, vorbesc mult despre vis.

Visurile sunt de multe feluri. Una este visul literar, care înseamnă explorarea și exploatarea unei lumi interioare, cunoașterea de sine, curiozitatea față de continentul tău interior; alta sunt visele acestea sociale, care sunt vise casnice, vise domestice. Sunt vise fără ambiții, cu un rol compensator. În viață nu-ți merge întotdeauna bine și trebuie să te confrunți cu ceilalți, cum spunea Rilke: „Noi, oamenii, când una vrem simțim întreagă împotrivirea celuilalt”. În schimb, aici ești stăpânul realității și ți se compensează scăderile, neputința și sentimentul de inutilitate din timpul vieții. Eu cred că aceste mecanisme foarte deștepte au fost inventate tocmai pentru a umple golul interior al omului pe care Patapievici îl numește ”recent”, care nu mai are pentru ce trăi în afară de gadgeturi și vise cu ochii deschiși.

Totuși, trebuie să privim în față aceste evoluții. Lumea civilizată a ajuns la un moment de cotitură. Se mută în virtual. Cartea nu mai este centrul culturii, cultura însăși nu mai este centrul civilizației. Se inventează altceva sub ochii noștri. În ultimii zece ani lumea se schimbă cu o viteză extraordinară și nu sunt împotriva acestei schimbări. Sunt un spectator al ei, un spectator atent, care ar vrea să fie și aici, și dincolo. Eu nu sunt un om care privește spre trecut și se cramponează de lumea culturii mari și a cărții. Îmi place să fac surfing pe cât mai multe domenii. Așa că am fost fericit și eu, ca toată lumea, când am putut să-mi permit un iPhone. Acum mă gândesc la iPad și așa mai departe. Sunt foarte pus la punct și foarte integrat în lumea computerului. Dar una-i una și alta-i alta. Literatura mi-o scriu, de când lumea, cu pixul pe hârtie. Citesc cărți care miros a carte veche. Îmi place acest miros, dar în același timp am o mare curiozitate pentru ceea ce se întâmplă. Mi-aș dori, foarte mult mi-aș dori să fiu cu 30 de ani mai tânăr în momentul acesta. Pentru că este o bravă lume nouă în fața noastră, se întâmplă ceva, tot mai acut și mai evident. Heidegger spunea că tehnologia este metafizică. În clipa aceasta înclin să-i dau dreptate. Tehnologia, adică puterea de a schimba lumea în jurul nostru, duce la schimbări spirituale extraordinare. Oamenii tineri nu mai citesc pe hârtie, ei sunt obișnuiți cu ecranele, nu cu pagina de carte. Până și eu am citit de curând „Istoriile” lui Herodot pe iPhone (unde am o ”bibliotecă” de vreo 500 de cărți). În condițiile acestea vechile habitudini ale cititului se schimbă. Duc spre altceva, Dumnezeu știe spre ce. Tinerii de azi citesc mult mai puțin decât citea generația mea, din motive lesne de înțeles și explicabile sociologic. În schimb, și-au păstrat lucruri care trebuie întotdeauna prețuite la oamenii tineri – cei mai mulți sunt foarte ingenui, foart onești, foarte candizi. Iar blogurile i-au obișnuit cu sinceritatea. Blogurile au multe metehne, dar au și marele avantaj că poți să-ți spui sincer, direct, deschis, fără nici un fel de inhibiții, părerea în orice privință. De pildă, există bloguri literare în care oameni care nu sunt foarte școliți în literatură spun: „Cartea asta mi-a plăcut, asta nu.” Am văzut și lucruri de genul „Marquez e o porcărie, nu-mi place.” E dreptul omului să spună pe blogul lui că nu-i place, nu trebuie pus la stâlpul infamiei, cum se întâmpla înainte dacă afirmai într-o revistă lucrul acesta. Așa încât lumea nouă, așa cum o văd eu acum, are părțile ei bune și părțile proaste, ca orice lume.

Ce părere ai despre deversarea de ură care care se petrece pe internet sub protecția anonimatului?

Eu scriu articole cu substrat politic și la sfârșitul fiecărui articol este forumul cititorilor, unde, când mi se urăște cu binele, intru să văd ce spun oamenii despre părerile mele. E inimaginabil peste ce dau acolo. Sodoma și Gomora! Înainte mă înfuriam îngrozitor, nu mai puteam să dorm după o navigare de-asta. Acum, singura mea reacție este râsul. M-am obișnuit, știu că, la adăpostul anonimatului, oamenii își deversează toate frustrările. Forumurile sunt ca niște supape: după ce răbufnesc împotriva ta, oamenii se simt mai bine. Se simt ușurați de tot felul de încărcături negative, de sentimentul că au ghinion, de sentimentul că nu sunt răsplătiți cum trebuie pentru valoarea lor, de sentimentul că nu sunt așezați bine în viață. Pentru toate acestea ei se răzbună pe tine, ucigându-te în efigie. N-am nici o problemă cu acești oameni. De altfel, foarte mulți sunt mercenari, fiecare partid cultivă o faună care navighează pe internet, dar sunt și oameni care pur și simplu au o problemă cu tine sau cu viața, și și-o rezolvă acolo. De fapt, s-a mai spus acest lucru, internetul este subconștient societății. Ni-l putem imagina ca pe rețeaua de canalizare a unui oraș, unde se deversează toate dejecțiile. Dar cine-și poate imagina un oraș fără canalizare?


Sursa : http://doru.onemagazine.ro/2010/05/12/facebook-car%C8%9Bile-%C8%99i-cartarescu/

Thursday, May 13, 2010

Ca niciodata...

... ma simt fragmentata intre acasa si aici. mi-am dorit atat de mult sa vina clipa cand imi revad oamenii dragi, cand pot merge la cursurile Fundatiei Calea Victoriei, cand pot sa ma distrez de Noaptea Muzeelor, cand stau la mine-n pat, cand am baia mea (nu stiti ce norocosi sunteti voi aceia care detineti un astfel de loc).
si cand clipa se apropie cu pasi vertiginosi, ma incearca o usoara parere de rau. sentimentul de implinire cand ieseam doua dintre noi pe hol si se adunau si celelalte (la Chapou, cu tot cu tavanul meu cazator), bucuria ca am putut gati ciuperci si friptura de porc in sos de vin, inghetata topita in frigiderul mult prea mic si fara putere, traversatul Garonnei pe o pasarela... nurcile, florile primite de la Micha, 16-le si apoi 38-ul, metroul, occitana, drumul de la facultate pe jos pana la Esquirol, patura mea mov, lumanarile mele parfumate cu aroma de prajituri, Halle aux Grains si cele mai frumoase concerte simfonice...
o sa imi fie dor.

Tuesday, May 4, 2010

Monday, May 3, 2010

Updates

Saptamana trecuta am fost la "Elektra" lui Strauss. Disonant, nebunesc, incredibil de ...fara respiratie.
In rest invat si trece timpul fara sa imi dau seama. Noroc cu ploaia asta care ma imbie sa raman in fata notitelor de curs...

Sunday, April 25, 2010

In apropierea examenelor

Parca nu-mi vine a crede ca a trecut o luna de cand am scris ultima oara pe blog. O luna in care da, am fost la balet la Giselle, am vizitat Rocamadour si a fost Pastele...
Am trait o saptamana uluitoare la Strasbourg la Model European Union si apoi m-am lasat purtata pe strazile pariziene alaturi de doua prietene. Am trecut peste greva SNCF, peste vulcanul buclucas, peste lipsa prizei din han si am revenit in balconul meu cu miros de mare.
Rasfatata de razele unui soare de sfarsit de aprilie, pot incepe studiul. Si cat as bate din palme, voi fi din nou acasa.

Sunday, March 28, 2010

Iolanta

Eram datoare sa scriu despre opera pe care am vazut-o vineri seara la Theatre du Capitole... Este vorba de "Iolanta", una dintre operele lui Ceaikovski mai putin cunoscute in Romania - director muzical Tugan Sokhiev.
Cel mai frumos decor intalnit pana acum : o feerie de trandafiri puse in lumina in maniera exceptionala. Cea mai frumoasa solista de pana acum, cu o voce incantatoare - Gelena Gaskarova. Una dintre cele mai joase si patrunzatoare voci masculine - Mikhail Kolelishvil. Si una dintre cele mai frumoase rochii albe :)
Destinul face sa ma aflu in Toulouse tocmai in anul prietenei franco-ruse - iata de ce am parte de atatea minunatii artistice. Saptamana viitoare am in plan baletul "Giselle" si, putin mai tarziu, in mai, "Elektra".

Saturday, March 27, 2010

Wednesday, March 3, 2010

Mărțișorul sau tradiția nu se uită

Întotdeauna am fost o fană a primăverii și în special a lunii martie pentru că dă dependență, stare de bine și de liniște. Evident, mărțișorul nu lipsește din tabloul schițat de o mână invizibilă la interval de timp regulat. Și câte amintiri poate îngloba un lucrușor legat de o sfoară alb-roșie.
Cu toate că mă aflu pe sol francez, nu puteam să uit de Mărțișor - drept dovadă am primit de acăsică unul fruuumos de tot cu o rândunică pentru mine și alte câteva pentru prietenele mele din alte țări. A fost drăguț să le ofer și să le explic ce înseamnă pentru noi, românii (și bulgarii totodată), 1 martie...

Saturday, February 27, 2010

When "I" divides

It's about changing and growing in a couple of seconds. All by yourself with your dreams, attitudes, knowledge and flaws. It happens when you're far away from the so-called home. And even if the plan suits your greatest ambitions, it still tears you apart... just like you're two distinct individuals - the one who adapts and the one who rests back home. Your brain and your soul in different places and one cannot go without the other. What to do then?
What... when everything is so new but you sometimes feel the need of old? What, when you seem to belong "here" but you miss "there"? And, above all, how to deal with an inner division? New friends, old friends... new habits, old habits... hat-made rabbits, lost walks, quiet songs, crossing la Garonne...

Wednesday, February 17, 2010

Wednesday, January 27, 2010

Photos...







3 lucruri pe care ar fi bine să le ştii despre mine înainte să mă inviţi la o cafea

Adică o leapșă primită de la Gabi. Greu cu răspunsul... mai ales că pe meleaguri galice netul vine și pleacă a son gout.
1. Cafeaua mi se pare un lucru minunat. Aroma, gustul, poveștile spuse în preajma ei... sunt minunate. Așa că pot bea cafea în orice moment al zilei.
2. Prefer lapte mult în cafea... și un strop de zahăr. Îmi place să încerc tot felul de specialități de cafea... cu tot soiul de combinații.
3. Pentru mine, cafeaua se asociază cu prietenii.

Iar leapșa de duce mai departe la.... Sady.

Saturday, January 23, 2010

Chateau de Reynerie

Iacata ce am vizitat astazi :)
http://panomir.com/reynerie/

Le choc culturel - Erasmus Toulouse

Dupa o escala la Munchen, o intarziere de 1 ora (din cauza grevei controlorilor aerieni francezi) si un pahar de sampanie am ajuns la Toulouse... intr-o zi de reduceri. Am degustat mancare chinezeasca cu betigasele si am facut poze multe. Inca ma simteam turista.

Ne-am plimbat prin centru, am vazut Garonne si am facut un mini-stop pe Alsace-Lorraine unde m-am innoit cu o bluzita. Tot sentimentul de turista.

Ziua de 15 ianuarie m-a facut sa imi schimb total perspectiva... Si oare de ce? Pentru ca domnisoara din Bucuresti se astepta la o alta camera de camin... In niciun caz la un tavan cazator. Partea buna? Creativitatea mea, pasiunea pentru mov si idei orientale. Prin urmare, am aplicat o perdea mov pe tavan a la Krishna... De la "C'est deux euros" am cumparat fluturasi si stelute pe care le-am lipit pe pereti si pe dulapuri. Touch-ul final a fost dat de lumanari parfumate si o planta frumoasa care imi spune "Bon matin". Iar acum, la aproape 10 zile din acel moment practic ma simt ca acasa in acea camera de care m-am speriat la inceput.

Weekendul a fost impartit intre IKEA, curatenie generala si vizite prin oras. Recomand Catedrala Saint-Etienne si Musee des Augustins si mai ales un carusel plin de farmec.

Si...am inceput si facultatea. Primele doua saptamani avem dreptul sa audiem cursuri asa ca am avut sansa sa participam si la cursuri/seminarii de anul 4. Momentan prefer tot ce tine de relatii internationale. I wonder why... :) Profesorii predau explicit si sunt amuzanti.... iar studentii sunt total legati de laptopurile lor pe care tasteaza cu spor si mult zgomot.

Si cam atat pentru moment :P In episodul urmator, poze.

Monday, January 11, 2010

O melodie, mii de planuri

StartUB propune o listă frumoasă de melodii de ascultat în sesiune. Mi-au venit în minte nume precum Rob Costlow, Pink Floyd, Vivaldi, Bach, Paganini... și mi-am amintit că eu nu-s în sesiune. Nuuu... dar am emoții înzecit mai multe. Cam 54 ore mă despart de momentul plecării. Ce ziceți de o listă cu muzică pentru dor de casă?

Wednesday, January 6, 2010

Gânduri. Multe, mai mici sau mai mari

S-a scurs încă o vacanță. Una frumoasă, cu mulți prieteni și cu brad și cu iubire și cu tot ce a fost bun. Nuci, ceaiuri, scorțișoară, cuișoare, nu prea multă bătaie cu bulgări, dans, împodobeli, râsete.
Bilanțul anului 2009 arată fantastic din toate punctele de vedere pentru mine. Sunt însă extrem de curioasă văzând 2010 așternându-se în fața mea...
7 zile până plec. Nu știu cum să reacționez, mi-aș dori să îi pun pe toți oamenii dragi în buzunar.